Art History II

“Tempietto” sau micul templu este o martyia (o clădire care comemorează un martiriu) care marchează locul tradițional al răstignirii Sfântului Petru. Este poate cea mai perfectă expresie a concepției Italiei renascentiste despre armonia și ordinea clasică.

Bazilica, care are o axă lungă care concentrează atenția asupra altarului, a fost cel mai popular tip de plan bisericesc. Celălalt plan comun este planul central, de obicei bazat fie pe un cerc (ca aici în Tempietto), fie pe o cruce greacă (o cruce cu brațe egale). Ambele planuri derivă din arhitectura păgână antică. Planul central a fost influențat de arhitectura romană antică, cum ar fi Panteonul, și a fost foarte popular printre arhitecții renascentiști. Este posibil ca cercul să fi avut și asociații spirituale. Cercul, care nu are început și nici sfârșit, poate simboliza perfecțiunea și natura eternă a lui Dumnezeu. Pentru unii gânditori din antichitate și Renaștere, universul însuși a fost construit sub formă de cercuri concentrice, cu soarele, luna și stelele care se mișcă în orbite circulare în jurul Pământului.

Dr.Beth Harris și Dr. Steven Zucker oferă o descriere, o perspectivă istorică și o analiză a Tempietto-ului lui Donato Bramante.

Donato Bramante, Tempietto, c. 1502, San Pietro în Montorio, Roma