circumducția șoldului nu este o compensație pentru unghiul redus de flexie a genunchiului în timpul mersului

s-a considerat mult timp că răpirea șoldului compensează unghiul redus de flexie a genunchiului în faza de leagăn, în special la cei după accident vascular cerebral. Cu toate acestea, există și alte mișcări compensatorii, cum ar fi oblicitatea pelviană (drumeția șoldului), care ar putea fi, de asemenea, utilizate pentru a facilita clearance-ul piciorului cu o eficiență energetică mai mare. Munca noastră anterioară a sugerat că răpirea șoldului nu poate fi o compensație pentru flexia redusă a genunchiului după accident vascular cerebral. Studiul anterior a aplicat asistență robotică la flexia genunchiului la persoanele cu mers rigid-genunchi post-accident vascular cerebral (SKG) în timpul pre-leagănului, găsind o răpire crescută, în ciuda flexiei îmbunătățite a genunchiului și a degajării degetelor de la picioare. Astfel, ipoteza noastră a fost că răpirea șoldului nu este o compensație pentru flexia redusă a genunchiului. Am simulat cinematica SKG post-accident vascular cerebral pe indivizi neimparați cu trei factori: o orteză de genunchi pentru a reduce flexia genunchiului, o orteză de gleznă-picior purtată în mod obișnuit de acele post-accident vascular cerebral și viteze de mers potrivite. Am comparat măsurile spațiotemporale și cinematica între factorii experimentali din cadrul controalelor sănătoase și cu o cohortă înregistrată anterior de persoane cu SKG post-accident vascular cerebral. Ne-am concentrat pe mișcările plane frontale ale șoldului și pelvisului ca posibile mecanisme compensatorii. S-a observat că, indiferent de viteza de mers, restricția de flexie a genunchiului a crescut oblicitatea pelviană (2,8%, p < 0,01) comparativ cu mersul nerestricționat (1,5%, p < 0,01), dar similar cu SKG post-accident vascular cerebral (3.4°). Cu toate acestea, cei cu SKG post-accident vascular cerebral au avut o răpire mai mare a șoldului (8,2 inkt) comparativ cu persoanele neimparate cu flexie limitată a genunchiului (4,2 inkt, p < 0,05). Aceste rezultate arată că oblicitatea pelviană, nu răpirea șoldului, compensează unghiul redus de flexie a genunchiului. Astfel, alți factori, posibil neuronali, facilitează răpirea exagerată a șoldului observată în SKG post-accident vascular cerebral.