Journal list menu

interacțiunea genetică complementară mai mare în Lucerna autotetraploidă (Medicago sativa L., 2n = 4x = 32) poate explica diferențele în vigoarea și comportamentul de reproducere între diploizi și autotetraploizi. Interacțiunea genică complementară este interacțiunea genică nonalelică sau epistază unde alelele dominante la locii heterozigoți se pot completa reciproc prin mascarea alelelor recesive la locii respectivi. Această lucrare descrie modul în care segregările tetrasomice ale blocurilor de legătură în dezechilibrul de legătură produc indivizi și populații tetraploide cu o interacțiune genetică complementară mai mare decât este posibil la nivelul diploid. Această constatare ajută la explicarea superiorității autotetraploide și a comportamentului unic de reproducere. Cercetările privind acțiunea genică în Lucerna autotetraploidă au demonstrat că alelele favorabile din blocurile de legătură stau la baza îmbunătățirii populației și a heterozei crescute. Alelele favorabile individuale cu efecte aditive contribuie, de asemenea, la interacțiuni genetice complementare non‐aditive în blocurile de legătură. Efectele aparente ale interacțiunii alelice multiple (supradominanță) discutate în studiile anterioare depresia consangvinizantă și heteroza progresivă la lucernă se datorează în principal dezechilibrului de legătură, care este de acord cu constatările la porumb. Depresia severă de consangvinizare la autotetraploizi se datorează în principal pierderii rapide a interacțiunilor genice complementare în primele câteva generații de consangvinizare. În mod corespunzător, heteroza progresivă a autotetraploidelor se datorează în principal unei creșteri progresive a interacțiunilor genice complementare. Interacțiunile genetice complementare mai mari în Lucerna tetraploidă ajută, de asemenea, la explicarea cercetărilor recente ale ADN-ului care indică faptul că randamentul tetraploidelor este mai receptiv la diversitatea genetică decât la diploizi. Multe diferențe între Lucerna diploidă și autotetraploidă raportate în studiile anterioare pot fi explicate prin diferențe inerente în nivelurile interacțiunilor genice complementare.