numeroasele culori ale sunetului
și apoi, într-o categorie separată, există zgomotele colorate. Spre deosebire de zgomotul inconsistent al unui tambur sau al unei voci strigătoare, aceste sunete sunt un semnal continuu, dar nu sunt tocmai plăcute. Cuvântul “zgomot” provine de fapt dintr-un cuvânt Latin pentru greață; în ingineria audio, termenul descrie orice informație nedorită care interferează cu semnalul dorit, cum ar fi statica la radio.
zgomotul alb pur sună ca acel hissy “shhh” care se întâmplă atunci când televizorul sau radioul sunt reglate la o frecvență neutilizată. Este un amestec al tuturor frecvențelor pe care oamenii le pot auzi (aproximativ 20 Hz până la 20 kHz), tras la întâmplare cu o putere egală la fiecare—cum ar fi 20.000 de tonuri diferite, toate jucând în același timp, amestecate într-o tocană sonică în continuă schimbare, imprevizibilă.
celelalte culori sunt similare cu zgomotul alb, dar cu mai multă energie concentrată fie la capătul înalt, fie la cel inferior al spectrului sonor, ceea ce schimbă subtil natura semnalului. Zgomotul roz, de exemplu, este ca zgomotul alb cu basul ridicat. Este un sunet “shhh” cu un zgomot redus amestecat, ca vuietul moale al unei furtuni de ploaie.
zgomotul roz sună mai puțin dur decât zgomotul alb, deoarece oamenii nu aud liniar. Auzim în octave sau dublarea unei benzi de frecvență, ceea ce înseamnă că percepem la fel de mult spațiu sonic între 30-60 Hz ca între 10.000-20.000 Hz. Suntem, de asemenea, mai sensibili la frecvențe mai înalte (unu până la patru kHz, care este despre frecvența unui copil care plânge, sună cel mai tare), astfel încât zgomotul alb, care are aceeași intensitate chiar și la cele mai înalte tonuri, poate suna prea luminos pentru urechile noastre. Energia din zgomotul roz scade la jumătate pe măsură ce frecvența se dublează, astfel încât fiecare octavă are o putere egală, ceea ce sună mai echilibrat.
/media/img/posts/2016/02/sound/original.png)
în ultimii ani, zgomotul roz a devenit dragul spectrului de zgomot, detronând albul ca opțiune în vogă pe generatoarele de sunet pentru somn sau concentrare. În 2013, un studiu publicat în revista Neuron a constatat că zgomotul roz a ajutat participanții să obțină un somn mai profund; în ultimii ani, diverse bloguri de sănătate l-au susținut ca fiind cheia unei nopți de odihnă mai bune.
modelul invers al zgomotului roz, numit și zgomot 1 / f, poate fi aplicat și la o mulțime de sisteme în afara sunetului. Dacă luați creșterea și căderea mareei, de exemplu, și o descompuneți în forme de undă reprezentate pe un grafic, va urma 1/f, care se întâmplă să fie punctul de mijloc exact între aleatorie pură și mișcare corelată. Se pare că o mare parte din lumea noastră operează în acest loc dulce între haos și control: Modelul de zgomot roz a fost găsit în majoritatea genurilor muzicale, lungimile de filmare din filmele de la Hollywood, structura ADN-ului, creșterea și căderea mareei, fluxul de trafic și variațiile pieței bursiere. Lumea este practic inundată în roz.
zgomotul maro sau “Brownian”, o versiune mai profundă a rozului, nu este de fapt numit după culoare; Numele provine din faptul că semnalul imită modelul” mers aleatoriu ” produs de mișcarea browniană sau mișcarea aleatorie a particulelor în lichid. Sunetul (care nu trebuie confundat cu zgomotul mitic “notă brună”) este un zgomot mai profund, Bass, asemănător valurilor oceanice sau vânturilor puternice.
zgomotul albastru, care are mai multă energie concentrată la capătul înalt al spectrului sonor, este exact opusul: sună ca șuieratul unui spray de apă, un zgomot puternic scârțâit, fără tonuri de bas deloc. Este în esență inversul zgomotului roz: cu zgomot albastru, frecvența și puterea cresc în același ritm, astfel încât fiecare octavă are la fel de multă energie ca cele două octave de sub ea combinate.
deoarece frecvențele înalte ale zgomotului albastru sunt mai greu de discernut pentru ascultător, inginerii de sunet îl folosesc pentru un proces numit dithering audio, care adaugă intenționat zgomot unui semnal pentru a minimiza orice distorsiuni care apar în timpul procesului de producție. Adăugarea de zgomot Randomizează Erorile, ajutând la netezirea marginilor aspre.
zgomotul Gri sună la fel la fiecare frecvență; ca rozul, este calibrat pentru a suna mai echilibrat pentru urechea umană. Nu există un singur exemplu de zgomot gri, deoarece fiecare om are o curbă de auz ușor diferită. În medicină, este utilizat pentru a trata hiperacuzia, o sensibilitate crescută la sunetele normale sau tinitus, un sunet în ureche.
zgomotul alb, roz și albastru sunt singurele culori care au definiții oficiale în standardul federal de telecomunicații, în timp ce maro și gri au acceptat semnificații în anumite industrii. Între timp, celelalte culori ale curcubeului de zgomot au fost definite doar informal. Zgomotul verde, de exemplu, a fost descris ca un semnal cu mai multă energie concentrată în mijlocul spectrului sonor; cu un interval de frecvență limitat în jur de 500 Hz, se presupune că simulează zgomotul ambiental al naturii. Zgomotul portocaliu este uneori descris ca un zgomot ciocnitor, cacofon, ca un ansamblu ieșit din ton. Zgomotul Violet este pur și simplu o versiune mai intensă a albastrului, cu și mai multă energie concentrată în cele mai înalte frecvențe sonore.
și mai există o culoare de zgomot dată unui sens Oficial: negru. Este o densitate spectrală de aproximativ zero putere la fiecare frecvență. Dacă albul este toate frecvențele simultan, negrul este culoarea tăcerii.
