Teoria și practica conservării: materiale, valori și oameni în conservarea patrimoniului – Sully – – lucrări majore de referință

conservarea, ca disciplină emergentă, se constituie reciproc cu instituțiile de patrimoniu în care este practicată. Conservatorii profesioniști au modificat accentul muncii lor, de la participarea la conservarea materială a spațiilor, locurilor și obiectelor de patrimoniu, spre valorile pe care oamenii le au pentru patrimoniul lor cultural. Acest capitol descrie un produs alternativ de conservare, care este încurcat în multiplele interacțiuni dintre obiecte și oameni dezvoltate în timpul evenimentului de conservare. Aceasta reflectă o schimbare a focalizării de la materialele din care sunt compuse obiectele de conservare, la aspirațiile oamenilor care sunt afectați de conservarea patrimoniului lor. Acest lucru provoacă practica convențională de conservare a patrimoniului, privilegiind sistemele culturale ale unei comunități asupra conceptelor universalizate ale patrimoniului. Drept urmare, practica de conservare necesită principii, politici și orientări care îi ajută pe conservatori să angajeze oamenii în luarea deciziilor cu privire la moștenirea lor. Noile cadre pentru înțelegerea practicilor de conservare permit soluții creative și diverse în cadrul conservării patrimoniului. Acest lucru este descris în acest capitol în ceea ce privește materialele, valorile și abordarea bazată pe popoare a conservării. Acest lucru permite conservarea patrimoniului să abordeze problemele sociale ale prezentului și să angajeze viitorul, mai degrabă decât să încerce doar să repare trecutul. Procedând astfel, validează răspunsurile de conservare care încearcă să încorporeze multiplele moduri în care oamenii se îngrijesc și își folosesc propriul patrimoniu cultural.