tipuri și mecanisme de atelectazie pulmonară
Atelectazia este una dintre cele mai frecvent întâlnite anomalii în radiologia toracică și rămâne o provocare zilnică de diagnostic. Uneori atelectazia poate fi trecută cu vederea, în special atunci când opacifierea pulmonară este minimă sau absentă, iar alteori poate fi interpretată ca fiind o altă formă de patologie intratoracică, în special pneumonie. Semnele directe ale atelectazei sunt vasele pulmonare aglomerate, bronhogramele de aer aglomerate și deplasarea fisurilor interlobare. Semnele indirecte ale atelectazei sunt opacifierea pulmonară; ridicarea diafragmei; deplasarea traheei, a inimii și a mediastinului; deplasarea hilusului; hiperexpansiunea compensatorie a plămânului înconjurător; apropierea coastelor; și deplasarea granuloamelor. În scopuri descriptive, atelectazia poate fi împărțită în următoarele tipuri: plămân segmentar, lobar sau întreg; subsegmental; platelike, liniar sau discoid; rotund; și generalizat sau difuz. Atelectazia de resorbție este cauzată de resorbția aerului alveolar distal până la obstrucția leziunilor căilor respiratorii; atelectazia adezivă provine din deficiența surfactantului; atelectazia pasivă este cauzată de pneumotoraxul simplu, disfuncția diafragmatică sau hipoventilația; atelectazia compresivă se datorează pneumotoraxului de tensiune, leziunilor intratoracice care ocupă spațiul sau distensiei abdominale; atelectazia de cicatrizare provine din fibroza pulmonară; iar atelectazia dependentă de gravitație este rezultatul modificărilor dependente de gravitație ale volumului alveolar. Ori de câte ori semnele de pierdere a volumului sunt prezente pe o radiografie toracică, radiografia trebuie interpretată ca prezentând atelectază. Înțelegând diferitele mecanisme care conduc la atelectază și luând în considerare condițiile de bază, radiologul ar trebui să poată dezvolta o listă adecvată a posibilelor cauze ale atelectazei. Diagnosticul pneumoniei atelectatice trebuie să se bazeze pe prezența semnelor și simptomelor clinice ale pneumoniei împreună cu identificarea bacteriilor patogene în spută, aspirate traheale sau lavaj bronhoalveolar protejat sau specimene de perie bronșică, mai degrabă decât pe identificarea radiografică a atelectazei în monoterapie.
